Televisa semnează un nou contract de capacitate cu SES

SES S.A. (NYSE Euronext Paris și Bursa de Valori Luxemburg: SESG) a anunțat astăzi că Televisa, principala companie multimedia din Mexic, a contractat

18 Dec 2015

LUXEMBURG, 18 decembrie 2015 – SES S.A. (NYSE Euronext Paris și Bursa de Valori Luxemburg: SESG) a anunțat astăzi că Televisa, principala companie multimedia din Mexic, a contractat capacitate orbitală pe satelitul SES AMC-9, la poziția orbitală 83 grade vest.

Ca parte a acordului multianual, Televisa va utiliza trei transpondere în bandă C pentru a-și transmite canalele premium Canal 2, Canal 5 și Canal 9 către milioane de locuințe din Mexic. În plus, Televisa va contracta un transponder separat pentru contribuție video și rețele de date bidirecționale, în Mexic.

Conținutul premium de pe AMC-9, alături de investițiile constante în implementarea de stații de recepție/distribuție cablu, consolidează actuala vecinătate de cablu a SES pe AMC-9 în Mexic.

Acest acord reprezintă cel mai nou succes în procesul continuu de globalizare a segmentului video SES. În ultimii trei ani, acoperirea tehnică a SES în America de Sud a ajuns la 24 milioane locuințe, iar numărul canalelor TV transmise în regiune cu ajutorul sateliților SES s-a dublat. Un nou satelit SES-10 urmează a fi lansat în a doua jumătate a anului următor. Satelitul va avea la bord 55 de transpondere, dintre care 27 transpondere incrementale, pe slotul orbital 67 grade vest, ceea ce va sprijini creșterea continuă a SES în America de Sud, prin captarea de noi audiențe TV datorită unei experiențe de vizionare îmbunătățite, cu o gamă mai largă de canale și formate de transmisie de o calitate superioară.

“SES continuă să fie partenerul preferat al radiodifuzorilor și furnizorilor de conținut din America de Sud și suntem mândri să colaborăm îndeaproape cu unul dintre cele mai mari grupuri media din regiune,” a declarat Ferdinand Kayser, Chief Commercial Officer, SES. " Compania Televisa, căreia îi mulţumim pentru încredere, va primi din partea noastră capacitate fiabilă, expertiză consacrată şi servicii excelente.”