Televiziunile publice din Republica Cehă și Slovacia încep transmisia test de conținut Ultra HD prin satelitul ASTRA 3B

Ceska Televize, RTVS, Ceske Radiokomunikace și SES lideri ai dezvoltării Ultra HD în regiune

15 Dec 2014

Luxemburg, 15 decembrie, 2014 – SES S.A. (NYSE Euronext Paris şi Bursa de Valori Luxemburg: SESG), Ceska Televize (CT), RTVS și Ceske Radiokomunikace au anunțat astăzi lansarea transmisiilor test de conținut Ultra HD prin satelitul SES ASTRA 3B.

CT, postul public de televiziune din Republica Cehă, şi radiodifuzorul public slovac RTVS, în cooperare cu principalul furnizor ceh de infrastructură Ceske Radiokomunikace conduc prima transmisie test Ultra HD cu ajutorul satelitului ASTRA 3B, la poziția orbitală 23,5 grade est.

CT, RTVS, Ceske Radiokomunikace şi alte companii de renume din industria transmisiilor TV din Republica Cehă şi Slovacia fac parte din Forumul Ultra HDTV. Înfiinţat în octombrie 2013, Forumul are ca principal obiectiv extinderea producţiei şi distribuţiei de conţinut Ultra HD în Republica Cehă şi Slovacia. De curând, SES a devenit de asemenea membru al Forumului Ultra HD.

"SES se află în fruntea noilor tehnologii de radiodifuziune încă de la introducerea televiziunii digitale DTH în Europa, în 1996 şi HDTV în 2005. Ne angajăm să colaborăm cu parteneri din industrie pentru a dezvolta ecosistemul Ultra HD şi suntem încântaţi de faptul că radiodifuzorii publici din Slovacia şi Republica Cehă sunt dornici să ofere telespectatorilor lor o experienţă de vizionare incredibilă şi incitantă, cu ajutorul transmisiilor prin satelit,” a declarat Norbert Hölzle, Vicepreşedinte Senior Europa Commercial, SES.

"Ceska Televize este de părere că ritmul de adoptare a televiziunii Ultra HD va fi mult mai accelerat decât în cazul HD şi suntem pregătiţi să ne asigurăm că acest lucru se va întâmpla cât de curând în Republica Cehă. Salutăm ocazia de a colabora cu SES în vederea acestor transmisii TV test şi de a lucra îndeaproape cu SES, acum că se numără printre membrii Forumului Ultra HD,” a declarat Ivo Ferkl, Chief Technical Officer, Ceska Televize.

"Emisiunile RTVS sunt produse şi transmise în totalitate în HD şi intenţionăm să ne păstrăm poziţia de promotori de tendinţe în domeniul transmisiilor Ultra HD şi de lideri în inovaţiile tehnologice. Ca prim pas, vom oferi conţinut Ultra HD pe satelitul ASTRA, alături de partenerii noştri,” adaugă Václav Mika, Director General RTVS.

"Ceske Radiokomunikace se mândreşte de colaborarea cu parteneri strategici din industrie – radiodifuzorii publici din Cehia şi Slovacia, precum şi SES – pentru a dezvolta ecosistemului Ultra HD şi a defini viitorul industriei TV,” a declarat Martin Gebauer, CEO, Ceske Radiokomunikace.

 

Parametri pentru recepția test a canalului demo Ultra HD liber-la-transmisie:

Astra 3B @23,5 Est

Transponder 3.204

11.778,050 MHz

Polarizare verticală

27,5 Mbiţi/sec

QPSK

FEC 9/10

ID serviciu: 5390

Nume serviciu: Test UHD Forum

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

Markus Payer

SES Corporate Communications

Tel: +352 710 725 500

Markus.Payer@ses.com

 

Urmăriți-ne pe:

Twitter: https://twitter.com/SES_Satellites

LinkedIn: http://www.linkedin.com/company/ses

Facebook: https://www.facebook.com/SES.YourSatelliteCompany

YouTube: http://www.youtube.com/SESVideoChannel

Blog: http://en.ses.com/blog

Imagini SES disponibile la: http://www.ses.com/4245221/library